Există un obstacol major în calea cercetătorilor care vor să comunice cu publicul: nu au vreo motivație instituțională să facă acest lucru, ba dimpotrivă. Ei sunt evaluați mai degrabă după rezultatele cercetării (articole, cărți sau capitole etc.), și absolut deloc după numărul de interviuri din presă, evenimentele realizate în comunitate sau experimentele pe care le fac pentru copii. La absolut fiecare workshop de comunicare pentru cercetători pe care l-am susținut mi s-a adresat la un moment dat această întrebare: Și atunci de ce aș comunica?

Relația dintre cercetători și jurnaliști este cu atât mai bună cu cât cele două părți își înțeleg reciproc meseria, limitările și presiunile. Atunci când am timpul necesar, iar cercetătorul disponibilitatea necesară, încerc să ofer câteva informații de background despre jurnaliști, astfel încât să înțeleagă mai bine la ce să se aștepte. Aici am compilat doar ideile de bază.