R

România a semnat o declarație europeană prin care se angajează la o mai bună comunicare a cercetării

Recunoaștem că știința are o responsabilitate față de societate de a asigura claritatea, transparența și inteligibilitatea în comunicarea rezultatelor cercetării și de a explica diferența dintre opiniile neștiințifice și rezultatele verificabile științific. Încurajăm și susținem organizațiile de cercetare în eforturile lor de comunicare a procesului științific și a rezultatelor și cele de a interacționa cu societatea, astfel încât să taie de la rădăcină distorsiunile și campaniile de dezinformare. Încrederea în știință este esențială pentru o societate incluzivă, deschisăși democratică. Pe termen lung, libertatea științifică poate fi menținută doar atâta timp cât știința se bucură de înțelegerea și încrederea societății.

Din „Declarația de la Bonn” (Bonn Declaration on Freedom of Scientific Research – A Common Core Principle of the European Research Area and its International Partners)

Fragmentul de mai sus este extras din „Declarația de la Bonn”, o declarație comună a miniștrilor cercetării din Uniunea Europeană privind libertatea științei. Prin semnarea acesteia pe 20 octombrie, România s-a angajat să respecte și să promoveze o serie de principii ce asigură libertatea cercetării, printre care și comunicarea clară, transparentă și inteligibilă a rezultatelor cercetării.

Sper să fie un imbold de găsire a unor mecanisme prin care universitățile și instituțiile de cercetare să fie sprijinite în promovarea cercetării și în eforturile de dialog cu publicul.

Declarația poate fi citită în întregime aici.

În fiecare lună, trimit un newsletter despre Știință & Comunicare, cu articole care vorbesc despre cum poate fi mai bine promovată cercetarea în România. Include ce scriu aici, pe blog, dar și articole recente din alte limbi pe care le recomand și le comentez.
Vă puteți abona aici.

CategoriiOutreach

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *