Am vorbit, în postări anterioare, despre modalități optime de a structura o prezentare pe marginea unui subiect științific. Am vorbit despre trei structuri principale: Soluția, Clepsidra și Metafora.
Am avut în gând științele reale, dar există un tip de prezentare extrem de eficient în cazul științelor umane: Persoana.
Acest tip de structură este centrat pe o poveste individuală ilustrează perfect statisticile, cifrele, datele, conceptele pe care altfel ne este extrem de greu să le transmitem și să îi facem pe alții interesați de ele. E o lecție (de la Joseph Stalin) pe care cei care practică jurnalismul o cunosc cât se poate de bine: „dacă un om moare de foame este o tragedie umană; dacă un milion de oameni mor de foame este o statistică”.
O poveste despre un om înseamnă mult mai mult decât informații și date: înseamnă empatie, înseamnă identificare cu persoana, emoții, atenție, curiozitate.
Exemple excelente despre cum povestea unei persoane poate devoala un întreg sistem apar frecvent în Decât o Revistă (de exemplu: Pentru tine, ceva veșnic), Scoala 9 (de exemplu: Înapoi la școală), Casa Jurnalistului (de exemplu: „Vezi că umblă niște poze cu tine goală prin liceu”). Răbdarea și atenția de a pătrunde mai bine subiecte complexe și nuanțate precum boala Huntington, sarcina adolescentină și revenge porn-ul poate fi obținută doar prin poveste. De statistici ne plictisim în câteva secunde.
Cum arată abordarea într-o prezentare?
Există două abordări ale acestei structuri:
- una prin care vorbitorul cere ca audiența să se pună în pielea cuiva
- a doua, mai apropiată de exemplele de mai sus: se introduce un personaj, se vorbește uman, empatic și nepatetic despre el, povestea individuală este pusă într-un context mai larg, al unui sistem, al unui concept – a ceea ce ne dorim să explicăm de fapt.
În exemplu este câștigătoarea anului 2018 a competiției 3M (o competiție de prezentare a cercetării doctorale în sub trei minute).
Subiectul prezentării este afazia – o tulburare a vorbirii care afectează înțelegerea sau expresia limbajului. Dar prezentarea nu începe cu o definiție, ci cu un apel la empatie:
„Imaginați-vă că v-ați trezi într-o țară străină, să zicem Japonia, pe nepregătite. Voriți doar engleză, iar cei din jurul vostru doar japoneză. Cum ați comunica?”
O dată stârnită empatia, poate fi introdus și conceptul științific de „afazie”.
Tipul de prezentare e desoebit de potrivit în special în cercetările din domeniul socio-uman, pentru că acolo tentația statisticilor și a cifrelor e mare. Dar povestea este aproape tot timpul mai eficientă.
Română 
English (UK)