Reguli de bază pentru cercetători în relaţia cu jurnaliştii

Am fost de nenumărate ori în situația de a intermedia interviuri între cercetători și presă. Deși există convingerea generală că cercetătorii refuză interviurile, iar jurnaliștii distorsionează faptele, de fapt experiențele au fost predominant pozitive, iar „tensiunea” dintre cele două părți este una mai degrabă închipuită decât reală.

Am observat că relația este cu atât mai bună cu cât cele două părți își înțeleg reciproc meseria, limitările și presiunile. Atunci când am timpul necesar, iar cercetătorul disponibilitatea necesară, încerc să ofer câteva informații de background despre jurnaliști, astfel încât să înțeleagă mai bine la ce să se aștepte. La cerere, am și susținut workshopuri de relații cu presa în cercetare, unde de asemenea am grijă să explic aceste lucruri. Aici am compilat doar ideile de bază.

Jurnaliști sunt tot timpul sub presiunea timpului, ceea ce înseamnă  că vor trebui să intre cât mai repede în subiect și că au nevoie de răspunsuri prompte. Sunt obișnuiți să pună numeroase întrebări, să pună informațiile primite sub semnul întrebării și să afle detalii care nu le sunt menționate de bună voie. În acest caz, o atitudine plină de tact și politicoasă este cea mai bună strategie.

Un jurnalist nu este nici inferior, nici superior unui cercetător – ambii servesc societatea, în feluri diferite. Mai mult, din cauză că în meseria lor iau contact cu persoane din diverse straturi sociale, jurnaliștii sunt mai puțin impresionați de rang profesional, titluri academice, funcții, statut, premii onorifice, și mai degrabă impresionați de calitățile personale autentice.

Scopul publicației sau canalului media pentru care lucrează este acela de a produce profit, și cu cât audiența atrasă pe un anumit subiect este mai mare, cu atât venitul companiei va fi mai mare. Aceasta înseamnă că subiectele vor fi judecate în funcție de impactul pe care îl au asupra publicului, sau asupra unui anumit tip de public.

Pentru o colaborare cât mai de succes cu presa, este recomandat ca cercetătorul:

• Să arate bunăvoință și deschidere
• Să fie conștient faptul că jurnaliștii lucrează mereu cu un cronometru imaginar lângă ei
• Să îl ajute pe jurnalist să găsească punctele de interes ale cercetării, astfel încât și el, la rândul lui, să poată să aibă argumente în fața editorului care selectează subiectele ce vor fi publicate
• Să explice, până la nivelul la care poate purta o discuție confortabilă cu jurnalistul
• Să ofere transparență, în special asupra fondurilor care finanțează cercetarea
• Să ofere inclusiv informații de background a domeniului mai larg de cercetare, nu doar din specializarea foarte strictă a proiectului/ cercetării despre care vorbește
• Să nu se supere atunci când în publicația respectivă apare doar o mică parte din interviu. De numeroase ori, o mare parte a interviului îi este necesar jurnalistului ca informații de background, pentru a înțelege mai bine domeniul, iar acel timp petrecut explicând își va dovedi utilitatea mai târziu
• Să se aștepte la erori, mai ales în cazul în care jurnalistul este străin domeniului

Lista este compilată din experiența personală de intermediere a relației cu presa și din broșura Communicating science – A scientist’s survival kit publicată sub egida Uniunii Europene.

Experiențele negative în interacțiunea cu media, invocate deseori de cercetători ca motiv pentru a nu comunica, sunt mai mult o percepție și mai puțin o realitate. Într-un sondaj de opinie, o serie de cercetători care nu au mai avut contact cu media au fost întrebați cum se așteaptă să fie experiența lor. 85% dintre aceștia au răspuns că se așteaptă ca informațiile să fie distorsionate şi persoana lor să fie ridiculizată. Atunci când le-a fost adresată aceeași întrebare cercetătorilor care apar frecvent în media (şi uneori, profită de această expunere), 85% dintre aceștia au declarat că experiența lor a fost fie satisfăcătoare, fie direct benefică muncii lor. Aceștia au apreciat că una din șase știri a avut conotație negativă, un aspect pe care l-au privit ca pe un „cost acceptabil” al expunerii în presă. (am luat informațiile despre sondaj din cartea Sharing Knowledge. A Guide to Effective Science Communication)

Experiențele negative cu media rămân însă o realitate și nu pot fi ignorate. O atitudine corectă și strategică în acest tip de situații își poate pune amprenta, pozitivă sau negativă, pe toate viitoarele relații cu acel jurnalist, acea publicație sau chiar asupra imaginii personale și a instituției. Voi reveni și cu un articol pe această temă.

Pentru a înțelege mai bine modelul de comunicare, citiți și toate articolele din această serie.

• Trei modele posibile pentru comunicarea științei
• Relația dintre cercetător și specialist în comunicare (1)
• La ce folosește un specialist în comunicare (2)
• Relația dintre cercetător și jurnalist (1)
• Reguli de bază în relația cu jurnaliștii (2)
• Comunicare directă cercetător – public (1)

Imagine: Steve Halama / Unsplash

În fiecare lună, trimit un newsletter despre Știință & Comunicare, cu articole care vorbesc despre cum poate fi mai bine promovată cercetarea în România. Include ce scriu aici, pe blog, dar și articole recente din alte limbi pe care le recomand și le comentez.
Vă puteți abona aici.