C

Cum și de ce sunt implicații copiii din sate într-un proiect de cercetare în speologie

Am publicat recent un articol despre cercetările speologului Oana Moldovan — A dispărut un gândăcel din Peștera Urșilor — dar am lăsat la o parte una dintre părțile mele preferate din discuție. Oana Moldovan coordonează un proiect de cercetare internațional despre calitatea apelor din unele zone rurale din România și, în proiect, îi implică și pe copiii din sate. Cercetătorii merg în localități și îi învață cum să își facă mini-laboratoare acasă ca să descopere ce bacterii înoată în paharele lor cu apă. 

Această activitate nu are valoare științifică în sine și nici nu face parte din vreo activitate care să fi fost obligatorie în obținerea fondurilor. Există linii de finanțare, cum este cazul proiectelor H2020, în care este comunicarea și activitățile pentru publicul larg au o greutate foarte mare în evaluarea proiectului. 

[Intenționez să public în curând un articol despre cum se scrie secțiunea de Impact a unui proiect H2020, puteți să vă abonați aici la newsletterul meu ca să nu îl ratați.]

Groundwaterisk este însă finanțat prin granturile SEE care, la fel ca finanțăriile din PNCDIIII, vorbesc în criterii doar despre „exploatarea și diseminarea rezultatelor” — ceea ce înseamnă mai degrabă brevete, articole și participări la conferințe științifice.

Oana Moldovan spune că vrut să implice copiii dintr-o datorie morală ca cercetător.

„Simțeam că avem o obligație morală să facem ceva și pentru comunități, și în special pentru cele rurale, pentru că acolo mergem la peșteri. Noi suntem niște oameni de știință cărora ne place în peșteră, ne place în laborator și nu prea vrem să ne deranjeze lumea. Dar nu e voie asta. Trebuie să te implici pentru comunitate, pentru oamenii care nu au alte posibilități, la care nu merge nimeni”. 

De câțiva ani, există și în România din ce în ce mai multe inițiative menite să aducă știința mai aproape de copii însă de ele beneficiază în special copiii din mediul urban, care deja au posibilități. În plus, în majoritatea cazurilor copiii nu iau parte la o descoperire în sine, ci sunt receptori ai unor lecții sau activități un pic altfel decât la școală, dar tot un fel de școală. 
Ce mi-a plăcut în cazul implicării copiilor în proiectul Groundwater este că evită exact aceste două clișee: a avut în vedere comunități defavorizate și a expus copiii la descoperiri foarte noi în știință și la procesul de cercetare, în sine.

„Nu am vrut să merg într-o școală din centrul unui oraș mare. Am vrut să merg exact într-o populație rurală, pentru copii care nu au multe posibilități și poate că nu au nici microscop la școală. Vrem să le arătăm ce se face și ce se știe în ziua de astăzi”, mi-a explicat Oana Moldovan.
Copiii primesc niște folii de plastic pe care pot presăra picături de apă. Folia este impregnată cu niște medii de creștere, astfel încât dacă un microorganism din picătură nimerește peste mediul specific lui, se înmulțește, face o colonie și devine vizibil. Văzând ce s-a întâmplat pe folia primită, copiii înțeleg mai bine ce se găsește în apa de izvor pe care o consumă și învață să facă diferența între microbii patogeni și cei benefici. [Puteți citi ce mi-a povestit Oana Moldovan despre microorganismele din apă aici].

Am întrebat-o dacă, atunci când a propus ideea, colegii s-au supărat că trebuie să se implice în plus. Proiectul de cercetare implică oameni de știință din trei instituții din România (Academia Română – Institutul de Speologie Emil Racoviță din Cluj, University of BergenUniversitatea Babeș Bolyai și Incdo-Inoe 2000). 

„Spre surprinderea mea, exact acest punct din proiect propus de mine a plăcut tuturor colaboratorilor mei. Nu mă așteptam, dar exact asta a plăcut tuturor. Lumea chiar vede sensul și chiar se entuziasmează la așa ceva”, mi-a răspuns coordonatoarea proiectului.

Oana Moldovan mi-a oferit, în discuțiile cu ea, un răspuns la întrebarea „De ce e important să comunici și cu publicul nespecializat”, o întrebare pe care o primesc și eu la rândul meu foarte des. „Datoria morală” nu este singurul răspuns — până la urmă, cercetătorii deja fac un bine societății prin însăși munca lor. Dar eforturile cercetătorilor de a comunica cu publicul au și recompense, uneori cu impact benefic direct: scor mai mare la evaluarea proiectelor H2020 (și viitoarele Horizon Europe), posibilitatea de a intra în contact cu antreprenori, notorietate care poate fi de ajutor în obținerea de finanțări publice și private etc.

Dacă vă interesează subiectul, am mai scris despre motivele comunicării cu publicul în articolele Și cercetătorii au o „bulă” a lor. Cum și de ce se comunică în afara eiPublic Understanding of Science – de ce să comunicăm și Strategia Universității Babeș-Bolyai pentru a apropia mediul academic de societate. Un interviu cu Daniel David.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *