J

Jurnalistul este un aliat în comunicarea științei

Deși cercetătorii și jurnaliștii se consideră deseori de părți diferite ale baricadei, de fapt au foarte mute în comun. Spuneam că în comunicarea științei, există mai multe metode de a transmite mesajul: cu ajutorul unui comunicator, cu ajutorul jurnaliștilor sau direct (prin canalele proprii).

Jurnaliştii sunt calea prin care se ajunge în mass-media, iar mass-media este calea prin care se ajunge la audienţele largi. Jurnaliştii ştiu, din experienţă, felul în care gândeşte audienţa lor şi modalitățile cele mai percutante de a ajunge la aceasta: cuvinte, argumente, subiectele selectate pe baza pulsului societăţii. La rândul lor, jurnaliștii sunt în căutare de subiecte şi informații care să fie interesante pentru publicul lor, iar subiectele din domeniul științei au un potenţial enorm pentru ei.

Astfel, jurnaliştii pot fi mai degrabă consideraţi potenţiali aliaţi în încercarea de a aduce știința mai aproape de public, și nu niște dușmani care își bagă nasul pe unde nu trebuie.

De fapt, jurnaliştii şi cercetătorii au în comun câteva trăsături unice, care ar trebui să îi apropie: şi oamenii de ştiinţă, şi scriitorii de ştiinţă sunt curioşi, intuitivi, nu le este frică de nou, inteligenţi şi le place să ducă la bun sfârşit ceea ce au început. Ambilor le place să gândească. (Aceste asemănări luate dintr-un articol mai vechi, dar actual).

Tensiunea există mai ales din cauza presiunilor externe și a modului de lucru diferit, precum și a scopurilor diferite în comunicare.

Un studiu asupra percepţiilor reciproce dintre jurnalişti şi oamenii de ştiinţă arată că cele două grupuri sunt perfect conştiente de modul în care sunt văzuţi de celălalt grup şi că au puncte de vedere diferite asupra unor aspecte esenţiale.

De exemplu, cercetătorii îi acuză pe jurnaliştii de ştiinţă că senzaţionalizează ştirile provenite din domeniul ştiinţei, în timp ce jurnaliştii susţin că doar scot în evidenţă ceea ce este interesant pentru audienţa lor. Jurnaliştii nu sunt de acord să se bazeze doar pe ceea ce a fost indicat de către cercetător ca fiind cele mai relevante aspecte ale cercetării sale, şi nici să nu aibă dreptul să interpreteze concluzie tehnice ale ale cercetării. (aceeași sursă ca mai sus)

În discuţiile cu jurnalistul, nuanţările şi atenţionările pe care cercetătorul are grijă să le precizeze sunt în mod inevitabil pierdute în favoarea unei ştiri captivante şi scurte, termenele limită foarte scurte, lipsa spaţiului editorial sau sunt decizii editoriale pe care le iau în favoarea audienței.

Nu trebuie confundată disponibilitatea jurnalistului de a aduce un subiect la lumină cu datoria lui de a face acest lucru sau, mai rău, cu obligativitatea de a prelua cuvânt cu cuvânt, în întregime, tot ce spune un om de știință. Așa cum cercetătorii nu sunt obligați să se angajeze în orice studiu pe care li-l sugerează cineva, așa cum oamenii de știință au dreptul să treacă o lucrare științifică prin propriul aparat critic — la fel și jurnaliștii au libertatea de a verifica informația, de a reformula și de a respinge subiecte propuse, dacă simt că nu ar interesa audiența.

Dar situația inversă? Este obligat un cercetător să răspundă, indiferent de tonul întrebării, de cantitatea de timp necesară răspunsului, de detaliile financiare care se solicită? Deși cercetătorii au o obligație de transparență mai mare, fiind plătiți din bani publici, nimeni își poate aroga dreptul la timpul lor. Informațiile financiare trebuie oferite la solicitare, dar această obligație revine instituției și nu persoanei. Timpul unui cercetător pentru interviuri, filmări, explicații poate fi oferit doar voluntar.

Cei doi sunt parteneri, iar acest lucru înseamnă că e mai important de văzut care sunt avantajele reciproce și cum se pot negocia interesele diferite.

Pentru a înțelege mai bine modelul de comunicare, citiți și toate articolele din această serie.

Foto: Bank Phrom on Unsplash

În fiecare lună, trimit un newsletter despre Știință & Comunicare, cu articole care vorbesc despre cum poate fi mai bine promovată cercetarea în România. Include ce scriu aici, pe blog, dar și articole recente din alte limbi pe care le recomand și le comentez.
Vă puteți abona aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *