U

Un studiu, de Ziua Internațională a femeilor și fetelor în știință

Cu ocazia acestei zilei de 11 februarie, Ziua Internațională a femeilor și fetelor în știință, vreau să împărtășesc cu voi un studiu peste care am dat recent.

Există un test simplu pentru a analiza cum îi percep copiii pe cercetători: sunt rugați să deseneze unul. Am descoperit un astfel studiu realizat pe desenele a peste 200 de copii România, din clasele a treia, a patra și a cincea, mediul urban și mediul rural.

Atunci când 210 de copii, băieți și fete, din România au fost rugați să deseneze o “persoană care lucrează în știință”, majoritatea au desenat un bărbat.

  • mai puțin de un sfert au desenat o femeie
  • dintre fetițe, mai puțin de jumătate au desenat o femeie
  • din cei 100 de băieți, unul singur a desenat o femeie.

Acest desen este însă preferatul meu:

Desigur, testul nu este despre niște desene. Studiile de acest gen indică de fapt cum percep copiii oamenii de știință, percepții care joacă un rol esențial mai departe în alegerea unei cariere. Șeful pe comunicare de la CERN îmi povestise că îl folosesc și ei, dar ei consideră că vârsta la care sunt copiii din acest studiu, de 8-11 ani, este una la care copiii sunt orientați spre o idee de carieră și că intervențiile la această vârstă sunt deja ineficiente. Așa că încep de la șase ani.

Rezultatele din România sunt asemănătoare cu multe altele, la nivel internațional, arătându-ne și de ce fetele și persoanele minoritare nu se văd pe sine mai departe într-o carieră în știință într-o măsură atât de mare ca băieții.

Și a mai avut un rezultat interesant studiul, dar autorii spun că acesta nu reprezintă o concluzie definitivă, ci trebuie investigat mai departe: copiii care fuseseră în vizită la muzee de știință au desenat într-o măsură mult mai mare cercetători care se apropie de imaginea stereotipică (echivalentul unui Einstein făcând experimente de chimie). Acest lucru s-ar putea explica prin faptul că probabil la muzeele de știință văd cercetători din secole trecute, majoritar bărbați.

Studiul se intitulează Perceptions of Scientists and Stereotypes through the Eyes of Young School Children, este realizat de Margareta M. Thomson, Zarifa Zakaria (North Carolina State University) și Ramona Radut-Taciu (Universitatea Babeș Bolyai) și apărut în Education Research International, o revistă open access. Imaginile sunt din același studiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *