Trei tipuri de prezentare – 1. Soluția

Am susținut recent un workshop pentru studenții la doctorat în care am discutat despre cum să îi faci pe „alții” – de la bunică la prieteni – să înțeleagă ce anume cercetezi în cadrul doctoratului. S-a numit „Prezentarea doctoratului pe înțelesul altora”
Una dintre teme a fost structurarea unei prezentări științifice de popularizare, astfel încât să captiveze și să explice cât mai bine lucrurile unui public nespecialist.
Am prezentat trei tipuri de structură și le voi prezenta pe rând în următoarele zile
Soluția: Prezentarea tip „soluție” începe, în mod previzibil, cu explicarea sau aducerea în discuție a „problemei”. Pentru a captiva publicul, este de preferat ca problema să fie una cu care se confruntă chiar ei sau cel puțin să poată rezona cu oamenii care au această problemă. După ce aduce problema în fața publicului și în transferă emoțional într-o zonă în care și-ar dori să o vadă rezolvată, speakerul livrează „soluția” pe care fie a găsit-o, fie speră să o găsească în investigația sa.
Acesta este una dintre cele mai răspândite structuri pentru prezentările legate de știință pentru publicul nespecialist, pentru că respectă exact structura intimă a procesulu de cercetare: mai întâi se pleacă de la problemă sau o necunoscută și se caută un răspuns, respectiv o soluție.
Cum arată în practică?
Problema:
După decenii de cercetări și miliarde de dolari cheltuiți pe teste clinice, încă avem probleme cu administrarea medicației pentru cancer. Pacienții încă fac chimioterapie, ceea ce este atât de nespecific încât chiar dacă omoară celulele canceroase, îți cam omoară de asemenea și restul corpului. Și, da, am dezvoltat medicamente mai selective, dar trimiterea lor la tumoră încă este o provocare, iar ele ajung să se acumuleze și în celelalte organe sau să treacă în urină, ceea ce este o adevărată risipă. Au apărut domenii ca al meu care încearcă să încapsuleze medicamentele pentru a le proteja în călătoria lor prin corp. Dar aceste modificări conduc la probleme care necesită alte modificări pentru a le rezolva.
Soluția:
Vreau să spun că avem nevoie de un sistem mai bun de administrare a medicației. Și propun: decât să folosim doar proiectele umane, de ce să nu folosim natura?

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *